.

Istoria rasei este foarte controversată şi daca veţi lua la întâmplare 2 surse distincte veţi observa ca există un plan de idei comun dar detaliile sunt diferite.

John P. Colby este ferm convins că American Pit Bull Terrierul este o combinaţie între Bulldog şi vechiul English White Terrier. S-a spus ca ar fi existat şi o încrucişare cu vechiul Spanish Pointer dar această informaţie nu a fost confirmată ca fiind autentică.

Unii autori susţin ca APBT-ul este exact aceeaşi rasă cu câinii folosiţi pentru bull-baiting în perioada renascentistă şi că nu ar fi existat nici o încrucişare cu alte rase de câini, cu atât mai puţin cu terrieri. Ei spun că numele American Pit Bull Terrier este greşit pentru ca aceşti câini nu sunt de origine americană şi nu sunt nici terrieri. Aceştia susţin că teoria conform căreia APBT este rezultatul unei încrucişări între Bulldog şi terrieri este o confuzie cu istoria English Staffordhire Terrierului, care este o cu totul altă rasă şi că aceasta nu a fost folosită niciodată cu succes în luptele de câini, dar a cărei istorie este foarte bine documentată.

Alţi autori care au făcut cercetări în domeniu, precum Dr. Carl Semencic, susţin că într-adevăr, APBT-ul este produsul unor încrucişări între câinii folosiţi la bull-baiting şi diferite tipuri de terrieri.

Am studiat toate scrierile cu referire la istoria rasei pe care le-am găsit, am analizat toate picturile din acea vreme care prezentau câini si sporturi care ar putea avea legătura cu istoria APBT-ului si am încercat să fac o legătură între toate acestea şi să prezint informaţiile care mi s-au părut cele mai concludente.

Pentru a înţelege mai bine temperamentul general al American Pit Bull Terrierului este necesar să vorbim câte puţin despre câinii care au participat la formarea acestei rase ca fiind o rasa de lucru cu caracteristici de temperament cum ar fi iubirea faţă de oameni, obedienţa, inteligenţa, concentrarea, adaptabilitatea, rezistenţa la durere şi stres, instinctul de vânătoare, abilitatea în luptă şi chiar agresivitatea faţă de alţi câini.

Deşi pot fi suspicioşi faţă de străini, aşa cum toţi câinii sunt şi îi vor proteja pe cei dragi dacă este necesar, această rasă nu excelează în munca de pază şi protecţie.


La sfârşitul secolului 18 şi începutul secolului 19, sportul numit bull-baiting era foarte popular. În acest sport câţiva câini aveau misiunea de a se lupta şi a pune la pământ un taur care era legat cu o funie astfel încât sa aibă o libertate de mişcare de aproximativ 10 metri, cel mai bun câine era cel care evita coarnele şi copitele taurului, îl prindea de nas şi menţinea priza până când taurul se prăbuşea de epuizare. Câinii erau crescuţi să exceleze în acest domeniu, calităţi precum rezistenţa la durere, forţa muşcăturii şi determinarea erau absolut necesare. Există poveşti cu câini care deşi aveau intestinele găurite de coarnele taurului sau membrele fracturate se târau pentru a continua lupta. Acelaşi tip de câine era folosit de vânători pentru capturarea prăzii şi de către măcelari şi fermieri pentru a pune la pământ vitele. Aceşti câini erau numiţi Bulldogi. Trebuie să înţelegem că aceşti câini nu erau aceeaşi cu bulldogii pe care îi cunoaştem astăzi, ei erau apropiaţi ca spirit şi ca aspect cu APBT si/sau cu Bulldogul American modern. Este puţin probabil ca bulldogii din acele vremuri să fi fost menţinuţi ca o rasă pura, majoritatea câinilor folosiţi pentru reproducere nu erau selectaţi după linii de sânge sau după pedigreeuri, ci după abilităţile necesare muncii pe care o făceau. Bulldogul era „câinele bun la toate” şi nu era folosit pentru pază şi protecţie, bulldogii erau necesari pentru muncă în diferite locuri şi pentru ca oamenii din jur să fie în siguranţă aceşti câini trebuiau să fie blânzi. Această caracteristică s-a transmis si APBT-ului. Un oarecare instinct de protecţie exista pentru că majoritatea bulldogilor erau tinuţi în casă şi erau capabili să protejeze membrii familiei în caz de nevoie. Bulldogii erau cunoscuţi la acea vreme şi sub denumirea de câini doică, pentru că în ciuda torturilor aplicate de copii, care îi trăgeau de coadă, de urechi sau îi loveau cu beţe, ei nu făceau altceva decât sa dea din coadă mai tare. De asemenea şi această caracteristică o întâlnim la majoritatea American Pit Bull Terrierilor de rasă pură.

La acea vreme exista şi o altă activitate în care erau folosiţi câini, cunoscută sub numele de pit ratting. Denumirea de pit (groapă) vine de la ringul din lemn în care erau închişi şobolani. În ring bagau un câine care trebuia sa prindă un anumit număr de şobolani într-un interval de timp dat. Câinii care participau la acest sport erau diferiţi ca greutate, câinii mai mici erau în mare parte terrieri, cei mari erau bulldogii iar câinii de mărime medie erau faimoşii Bull and Terrier. Câinii cunoscuţi sub denumirea de Bull and Terrier erau o combinaţie între bulldogi si diferite tipuri de terrieri cum ar fi vechiul White Terrier, Black and Tan Terrier si Fox Terrierul. Astfel, pit rattingul a ajutat la producerea primelor exemplare half and half (jumătate bulldog, jumătate terrier) care în scurt timp au devenit foarte populari.


În 1835, când pit rattingul era popular şi bull-baitingul a fost scos în afara legii în Anglia, pasionaţii de bull-baiting au devenit interesaţi de luptele de câini. Gamenessul a devenit trăsătura cea mai preţuită la un câine de luptă pentru motive evidente. Bulldogul era cunoscut pentru gamenessul său şi dorinţa de a reuşi în orice, un câine care avea tenacitatea de a ţine un taur sau un urs, combinată cu o toleramţă extremă pentru durere, reprezenta o excelenta fundaţie pentru un câine de luptă. Şi cum odată cu scoaterea bull-baitingului în afara legii, nu mai era nevoie de un câine atât de mare, a apărut tendinţa de a crea un câine mai mic, dar cu aceleaşi trăsături ca ale bulldogului. Luând exemplul de la cei care foloseau câinii pentru pit-ratting, pasionaţii de lupte de câini au început să facă incrucişări între bulldogi şi terrieri, pentru că terrierii erau cunoscuţi pentru agilitatea şi tenacitatea lor şi pentru abilităţile de luptă. Au fost încercate diferite încrucişări până când a apărut un nou tip de câine care era puternic, rapid si foarte game. În acelaşi timp, pasionaţii de pit-ratting foloseau câini la care predominau trăsăturile de terrier iar fermierii încă mai creşteau vechiul bulldog care era selectat pentru abilităţile de lucru. Ce vreau să spun este că nu a existat o singură rasă care să definească originile American Pit Bull Terrierului, acesta va rămâne pentru totdeauna un amestec de rase de lucru, selectate pentru caracteristicile necesare scopului pe care îl serveau.

La mijlocul secolului 19, bulldogii, terrierii, bull and terrierii, pit dogs, old family dogs (din irlanda) şi câinii de luptă au ajuns în America odată cu imigranţii.

America s-a dovedit a fi cadrul perfect pentru formarea şi dezvoltarea câinilor de luptă. Diferitele amestecuri dintre bulldog şi terrieri au început să fie selectate pentru abilităţile de luptă, vitejie, un prag ridicat de rezistenţă la durere, anduranţă, dorinţa de a lupta până la capăt şi o mare iubire pentru oameni pentru a putea fi despărţiţi în timpul luptei fără ca cei implicaţi să fie în pericol de a fi muşcaţi. Aceasta a fost baza procesului de selecţie pentru American Pit Bull Terrierul de rasă pură al zilelor noastre. American Pit Bull Terrierul nu a fost niciodată selectat pentru felul cum arăta, dar selecţia strictă pentru calităţile enumerate mai sus a dus şi la înrădăcinarea unor trăsături fizice comune. Deşi a fost cunoscut sub diferite nume cum ar fi Pit Dog, Pit Bull Terrier, American Bull Terrier, şi chiar şi Yankee Terrier, în cele din urmă a evoluat într-o singură rasă.

American Pit Bull Terrierul s-a dovedit a fi excelent în orice activitate şi s-a adaptat uşor la orice i s-a cerut să facă, incluzând conducerea turmelor, vânătoare, serviciu de frontieră, distrugerea dăunătorilor, protecţia stăpânilor, tractarea greutăţilor şi chiar să fie un companion loial şi prietenos. Curând şi-a câştigat reputaţia de cel mai bun câine pe care un om il poate avea.

În 1898 Chauncy Bennet a fondat United Kennel Club (UKC) cu scopul de a înregistra Pit Bull Terrierul ca rasă, pentru că American Kennel Club nu vroia să aibă de a face cu aceşti câini. Primul câine înregistrat la UKC a fost Ring, propriul câine al lui Chauncy. Pentru că la acea vreme luptele de câini erau acceptate, Bennet îşi dorea să creeze o asociaţie care să reprezinte rasa ca şi câini de performanţă. Pentru ca un Pit Bull să fie acceptat şi recunoscut de UKC ca şi American Pit Bull Terrier, acesta trebuia să aiba 3 lupte câştigate. Câţiva ani mai târziu, când luptele de câini au fost scoase în afara legii, UKC şi-a abandonat repede trecutul şi s-a transformat într-o asociaţie pentru toate rasele de câini, concentrându-se pe calităţile de lucru ale acestora, completându-se cu reguli stricte şi respingându-i pe cei implicaţi în luptele de câini.

În septembrie 1909, Guy McCord, un prieten apropiat al lui John Pritchard Colby, a fondat American Dog Breeders Association (ADBA) doar pentru A.P.B.T. Astăzi, sub administrarea familie Greenwood, ADBA continuă să înregistreze numai A.P.B.T., sponsorizeaza competiţii, publică o revistă numită American Pit Bull Terrier Gazette şi luptă pentru ca rasa să îşi păstreze caracteristicile originale.

Pentru că American Pit Bull Terrierul devenise una dintre cele mai populare rase din istoria Americii, în 1936, American Kennel Club s-a hotărât să accepte APBT ca rasă. Sperând că adevăratele origini ale rasei vor fi uitate cu timpul, AKC a inregistrat A.P.B.T. sub numele de Staffordshire Terrier. Această denumire a fost schimbată 36 de ani mai târziu în American Staffordshire Terrier (AST), pentru a-l deosebi de „varul” sau din Anglia, Staffordshire Bull Terrierul.

În 1936, versiunile Pitbullului AKC, UKC şi ADBA erau identice pentru că toţi se trăgeau din câinii de luptă, dar în perioada imediat următoare, datorită scopurilor diferite pentru care erau selectaţi, American Pit Bull Terrierul şi American Staffordshire Terrierul s-au diferenţiat atât ca aspect fizic, cât şi ca spirit şi temperament. Unii susţin ca după atâta timp de selecţie pentru scopuri diferite, aceşti câini au devenit rase cu totul şi cu totul diferite. Alţii au ales să-i privească ca pe doua ramuri ale aceleiaşi rase, de lucru si de show. Pentru un necunoscător, AST ar putea părea mai impresionanţi şi mai înfricoşatori, cu capul mai mare şi masetari proeminenţi, cu pieptul mai lat, gatul gros şi o masa musculară mai mare, cu toate astea nu sunt nici pe departe la fel de „game” şi de atletici precum A.P.B.T. Datorită standardizării conformaţiei lor pentru expoziţii de frumuseţe, American Staffordshire Terrierii tind să arate la fel pe când A.P.B.T. au o mare varietate de forme şi mărimi, pentru că scopul selecţiei lor nu a fost să producă un câine cu un anumit „look” ci unul care să fie capabil să câştige în luptă. Desigur ca sunt şi A.P.B.T. care sunt imposibil de distins de un AST, dar în general sunt mai flexibili, mai uşori şi au mai multă rezistenţă, agilitate, viteză şi forţă explozivă.

De acum încolo, când voi vorbi despre American it Bull Terrier, mă voi referi la câinii înregistraţi ADBA, care sunt selectaţi după standarde mai apropiate de cele treadiţionale. American Pit Bull Terrierii înregistraţi UKC sunt selectaţi acum doar pentru aspectul fizic şi au mai multe în comun cu American Staffordshire Terrierii de la AKC.